Ajunsesem să evit chiar și plimbările. Ce rost mai are o ieșire, dacă te întorci cu o nouă zgârietură ca suvenir?
Și cel mai rău; Nu mai puteam să mă bucur de ea.
De fiecare dată când conduceam, privirea îmi rămânea fixată pe zonele matuite. Nu mai suportam.
Parcarea era un alt coșmar.
Știam că și o simplă „atingere” de la o altă portieră lăsa urme. Stres inutil.
Dar unde chiar mă dărâma era altceva…
Când prietenii mă întrebau “ce-a pățit mașina ta?” — mă simțeam vinovat.
De parcă o neglijam. Și totuși, o plătisem cu bani grei!
Am încercat orice: spray-uri, silicon, trucuri de pe YouTube, chiar și ceară adusă din Germania.
Rezultatul; Un camuflaj temporar — până la prima ploaie sau spălare.
Și de fiecare dată când o vedeam iar… mă durea și mai tare.